Fostul lider al Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, o acuză pe Preșeidntele Republicii Moldova, Maia Sandu că ar fi promis anticipate fără să dețină căile de asigurarea provocării acestora, transmite paranteze.md.

„Să promiți alegătorilor alegeri anticipate imediate, neavând puterea de decizie, dar și mai știind că Constituția stabilește clar în ce cazuri și-n cât timp pot avea loc alegeri anticipate, e ca și cum ți-ai pune lațul în gât! Cam așa s-a întâmplat și cu promisiunea Maiei Sandu după ce a ajuns Președinte.” a scris Mihai Ghimpu.

Ghimpu acuză și Partidul Acțiune și Solidaritate de „minciună și prostie””, asta în contextul în care cei din PAS ar dori să respingă formarea unul nou Guvern și inițierea de anticipate prin autodizolvarea Parlamentului.

„O altă minciună și o mare prostie este și varianta de azi a PAS-lui, care din nou vrea să ocolească Constituția respingând formarea unui nou Guvern. Mai mult ca atât, PAS-ul mai visează și la autodizolvarea Parlamentului, ceea ce este din nou o idee irealizabilă și o manipulare a cetățenilor. Indiferent de acest populism sau de aceste greșeli, eu consider, că acest Parlament trebuie să plece, dar numai în conformitate cu prevederile Constituției, altfel va fi creat un precedent foarte periculos” a mai declarat fostul Președinte al PL.

Menționăm că Maia Sandu a lansat prima rundă de consultări cu fracțiunele Parlamentare pentru formarea unui nou guvern. În urma acestora pare însă că nu a fost determinată o majoritate Parlamentară bine-definită care să-și înainteze un Premier și un cabinet de miniștri care ar putea fi acceptați de Președintele Maia Sandu.