Prin moțiunea de cenzură de azi opoziția a demonstrat cât de bine i se potrivește numele de Alianța Haosului, susține președintele Igor Dodon, care a comentat eșecul moțiunii de cenzură. Într-o postare pe rețele sociale, șeful statului a scris că cele patru partide ale Alianței Haosului – “PAS, PPDA, Partidul pro Plahotniuc și Partidul Șor – au încercat să își mascheze eșecul și umilința zilei de azi prin justificări inventate, prin provocări degradante pentru forul legislativ și prin discursuri populiste”.
Potrivit președintelui, societatea a avut ocazia să vadă ce se ascunde în spatele acestor personaje politice, să vadă că sunt în stare să provoace doar scandal, haos și instabilitate. “Moțiunea a căzut pentru că, de la bun început a fost o acțiune fără conținut, o improvizație politică și s-a bazat exclusiv pe scenariul oligarhic de a mai smulge niște deputați din rândul majorității. Dar astăzi, oligarhii au primit lecția cuvenită, că banii nu pot cumpăra chiar totul și chiar pe toți”, a scris șeful statului.
Igor Dodon și-a exprimat speranța că Maia Sandu și Andrei Năstase “au înțeles și ei din această experiență umilitoare că nu a meritat să-și pună semnăturile la un loc cu grupările mafiote reprezentate de Pro Moldova și Partidul Șor, la un loc cu hoții miliardului, nu a meritat să-și păteze numele căzând în capcana acestor”.
“Cred că acum e important să învățăm cu toții din ceea ce s-a întâmplat, atât cei din opoziție, cât și cei de la guvernare, să lăsăm în urmă aceste evenimente penibile și să vedem ce se poate face bun pentru oameni mai departe. În Parlament avem în acest moment doar patru partide politice autentice: PSRM, PDM, PAS și PPDA. Pentru a îmbunătății lucrurile în țară, e necesar ca PSRM și PDM, ca partide de guvernare, să aibă un dialog constructiv cu partidele veritabile de opoziție, PAS și PPDA, să discute despre obiecțiile pe care acestea le au în privința activității guvernării și să intervină acolo unde se poate pentru a face modificările necesare”, se spune în mesajul lui Igor Dodon.
El a subliniat că este gata să sprijine orice soluție propusă de aceste patru partide, să sprijine dialogul lor și soluțiile identificate, dar exclude cu toată fermitatea “absolut orice dialog cu partidele mafiote din Parlament, cele conduse și finanțate de Șor și Plahotniuc”.
Igor Dodon a făcut și un apel către forțele politice sănătoase din Parlament să identifice rapid, pe calea dialogului, cele mai bune soluții ca Moldova să depășească cu bine această perioadă complicată generată de pandemie. “Niciun partid nu este perfect și nu deține adevărul suprem, dar fiecare din cele patru partide poate veni cu propuneri realiste și constructive pentru a le face oamenilor viața mai ușoară”, spune președintele, Igor Dodon în finalul mesajului său.