Membrii și simpatizanții PSRM s-au adunat în centrul Capitalei și protestează împotriva ilegalităților guvernării PAS. Manifestanții au venit cu pancarte pe care sunt scrise mai multe lozinci: „Nu răfuielilor politice! Nu capturării statului! Vrem justiție corectă! Jos mâinile de pe opoziție!”.
Precizăm că în această dimineață procurorii au descins în casa președintelui de onoare al PSRM, Igor Dodon. Membrii formațiunii au calificat această acțiune drept o răzbunare politică și un show de prost gust. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că cetățenii trebuie să fie gata să iasă în stradă pentru a apăra democrația.