Mișcarea Alternativa Națională condamnă ferm desemnarea lui Petru Macovei și Valeriu Pașa în calitate de membri ai Centrul de Combatere a Dezinformării „Patriot”. Cei doi reprezentanți ai societății civile au fost implicați anterior în acțiuni de partizanat politic și au dat dovadă de imparțialitate în activitatea lor, susține formațiunea.

Potrivit MAN, cei doi membri ai Centrului „Patriot” au făcut campanie electorală în sprijinul guvernării, în alegerile locale din luna noiembrie, desfășurând acțiuni de dezinformare și manipulare îndreptate împotriva candidatului Ion Ceban. „Acțiunile lor ridică semne de întrebare asupra integrității Centrului de Comunicare Strategică și a scopurilor reale ale acestei instituții”, susține deputatul Gaik Vartanean, membru al Partidului MAN.

Într-o declarație de la tribuna Parlamentului, deputatul a precizat că în alegerile din noiembrie, Petru Macovei a răspândit informații false, menite să-l denigreze pe candidatul MAN, Ion Ceban.

„Cu doar câteva zile înainte de alegeri, acesta a publicat o postare, despre viziunile sale privind dezvoltarea Chișinăului și despre portretul viitorului primar, pe care el ar vrea să-l aleagă. Domnul Macovei a publicat un material fake, îndreptat împotriva lui Ion Ceban. Astfel s-a poziționat de partea principalului concurent – partidul PAS și candidatul său. Peste câteva minute postarea a fost eliminată, fără prezentarea scuzelor,” a punctat deputatul.

O situație și mai gravă este legată de Valeriu Pașa, a continuat membrul MAN în luarea sa de cuvânt.

„De la începutul lunii octombrie și până în ziua alegerilor, pe 5 noiembrie, au fost 35 de publicații plătite pe facebook din partea ONG-ului pe care îl conduce domnul Pașa. 21 dintre acestea au fost îndreptate împotriva unui singur candidat – Ion Ceban. Restul au fost despre crize mondiale, războiul din Ucraina și despre integrarea europeană. Este un exemplu de implicare directă în alegeri, din partea unei organizații nonguvernamentale,” a menționat Gaik Vartanean.

MAN subliniază că Centrul pentru Combaterea Dezinformării trebuie să fie o instituție independentă și imparțială, menită să combată și dezinformarea care provine din partea partidului de la putere.

„Desemnarea unor persoane suspectate de partizanat politic în favoarea PAS, aduce grave prejudicii de imagine și de integritate Centrului. Considerăm că noua instituție a devenit un instrument de propagandă și de protejare a guvernării în detrimentul pluralismului și a libertății de exprimare”, se mai precizează într-un comunicat al MAN.