Majoritatea parlamentară refuză să discute și să introducă pe ordinea de zi a ședințelor plenare ale Legislativului orice propunere care vine din partea opoziției. Despre aceasta a vorbit vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, care a menționat că așa ceva nu a mai fost în istoria parlamentarismului Republicii Moldova.
Deputatul PSRM a menționat că opoziția a propus, astăzi, mai multe proiecte sociale, economice, menite să susțină agricultorii, mediul de afaceri, să stimuleze investițiile, dar toate au fost respinse de deputații PAS.
”Nu găsim nicio justificare. Nicio propunere a opoziției nu a fost inclusă în ordinea bisăptămânală a Parlamentului. Așa ceva nu a mai fost”, a declarat Batrîncea.
Parlamentarul a menționat că majoritatea PAS, care se declară ”transparentă”, a refuzat și propunerile opoziției cu privire la organizarea mai multor audieri. Este vorba despre audierea miniștrilor responsabili de aplicarea prevederilor care stabilește că 50 la sută din lungimea raftului din unitățile comerciale trebuie oferită produselor autohtone, a conducerii BNM și premierului cu privire la prețuri, a conducerii Procuraturii, SIS și alte structuri.
”Opoziția nu poate nimeri pe agenda Legislativului. Niciun proiect social nu a fost acceptat. În schimb asistăm la show-uri”, a declarat deputatul.