Serviciile noastre vor veni cu mai multe detalii și cu soluții pentru această problemă. Declarația a fost făcută astăzi de șeful statului, Maia Sandu, în urma apariției unei investigații jurnalistice care invocă existența unui sistem de recepție pe acoperișul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, transmite MOLDPRES.

În timpul unor declarații de presă, oficialul a remarcat că serviciile abilitate cunosc aceste informații.

 „La momentul potrivit, acestea vor veni cu mai multe detalii și cu soluții pentru problema dată”, a spus Maia Sandu.

Astăzi, MAEIE a decis ca ambasadorul Federației Ruse la Chișinău să fie convocat pentru a oferi clarificări și explicații cu privire la situația creată.

„MAEIE, în strânsă coordonare cu alte instituții competente, analizează natura și amploarea acestor acțiuni de spionaj, inclusiv activitatea persoanelor menționate în investigație, pentru a răspunde adecvat și prompt situației. 

Considerăm absolut inacceptabile orice acțiuni de spionaj și ingerințe străine în afacerile interne ale Republicii Moldova, care reprezintă o sfidare directă la adresa suveranității și securității naționale a statului nostru”, se arată într-un comunicat al MAEIE.