Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, rămâne lider în topul preferințelor moldovenilor. Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri directe pentru postul de președinte, pentru Igor Dodon ar vota 43,3 la sută dintre cetățeni, potrivit rezultatelor sondajului sociologic  “VOX POPULI – August 2020”. Solicitați de Politics.MD, analiștii politici de la Chișinău consideră că această devansare față de ceilalți oponenți politici se explică prin mai mulți factori.

Răspunsul superficial ar fi că Igor Dodon beneficiază de siajul mediatic pe care i-l dă funcția pe care o ocupă, iar dreapta se canibalizează reciproc, ne-a spus jurnalistul Victor Nichituș.

„Dacă intrăm în substanță vom observa că actualul președinte este simpatizat datorită mesajelor pe care le transmite societății – echilibru în relațiile externe și consecvență în păstrarea valorilor tradiționale moldovenești – care sunt îmbinate cu  încercările de a ridica nivelul calității vieții în spațiul rural acolo unde se află cel mai mare număr al votanților moldoveni.

Celelalte mesaje care îl fac simpatic se referă la familie, credință și pace interetnică, un discurs care se pliază perfect pe matricea mentală a locuitorului dintre Prut și Nistru, cu reședință în spațiul rural.

Iar dacă la toate acestea se adăugă posibilitatea ca într-un al doilea mandat al domnului Dodon să fie reglementat conflictul transnistrean,  ajungem la posibilitatea unui consens al marilor puteri pentru transformarea statului moldovean într-o punte de legătură între Est și Vest” consideră Victor Nichituș.

Analistul politic Corneliu Ciurea a subliniat, de asemenea, avantajul lui Igor de a fi o prezență constantă în mass media, dar și o anumită oboseală a electoratului moldovenesc de schimbările produse în ultimii ani

„Pentru moment, moldovenii nu au porniri protestatare accentuate, sunt îngrijorați de posibilitatea extinderii destabilizării din regiune și vor cât mai puține zdruncinături. Din acest punct de vedere, Igor Dodon pare să fie mai digerabil decât ceilalți candidați. Totuși, opoziția va încerca să schimbe datele problemei în timpul campaniei electorale printr-o mobilizare exemplară a electoratului disponibil și exploatarea greșelilor guvernării. Lupta e deocamdată indecisă” menționează politologul.

La rândul său, comentatorul politic Vitali Catană susține că în timp ce Igor Dodon a reușit să mențină sprijinul alegătorilor care l-au votat, Maia Sandu a comis gesturi lipsite de eleganță în raport cu categorii întregi de alegători.

„Au contat și cele șase luni în care Maia Sandu a deținut funcția de prim-ministru și nu a dat nici un semn că este capabilă să administreze treburile statului astfel încât viața cetățenilor să devină mai bună. Am spus și cu alte ocazii că în actuala paradigmă Maia Sandu este outsider în fața lui Igor Dodon pentru că liderul PAS nu mai dispune de resurse de creștere dat fiind că a distrus toate punțile către grupuri mari de potențiali alegători. Maia Sandu nu-i va recupera nici pe cei care anterior au susținut-o, căci a depășit niște limite dincolo de care cei care sunt dezamăgiți de prestațiile dânsei nu sunt dispuși să-i ierte afronturile”, opinează constituționalistul.

Rezultatele sondajului care îl dau drept câștigător pe Igor Dodon și în primul și în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale nu este meritul președintelui, ci a contracandidaților săi, spune expertul politic Andrei Ilașciuc.

„Mă refer la acei politicieni de pe segmentul centru-dreapta. Ei acolo sunt foarte mulți, fiecare au ambiții, nagâțuri, așteptări foarte mari. Rânza moldovanului nu le permite să se unească, să înainteze un candidat comun, sunt foarte categorici, foarte geloși unii pe alții, din aceasta cauză intră în conflicte permanent și acest lucru dăunează imaginii acestor lideri, dar în special principalului contracandidat Maia Sandu, care deja impardonabil încearcă să mai pască din grădinile altor lideri de pe segmentul în care ea acționează”, conchide expertul.