Victoria Maiei Sandu în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova a fost un subiect de știre reflectat pe larg în presa internațională. Redacții din toate lumea, din SUA până în China, au scris despre acest eveniment.
Publicația americană notorie Politico a reflectat victoria Maiei Sandu într-un material intitulat „Președintele pro-UE al Moldovei, în drum spre a fi reales”.
CNN a publicat un articol în care a subliniat că alegerile prezidențiale au fost marcate de un scandal de corupere electorală și afirmații privind interferență rusească.
„Președinta pro-occidentală a Republicii Moldova, Maia Sandu, a câștigat un al doilea mandat într-un tur de scrutin prezidențial crucial împotriva unui adversar prietenos Rusiei, într-o cursă care a fost umbrită de afirmații privind interferența Rusiei, fraudă electorală și intimidare în țara-candidat la aderarea la Uniunea Europeană”, se arată în material.
Iar ziarul The New York Times a scris că scrutinul prezidențial din Republica Moldova a fost un „test critic” al direcției statului, care a fost urmărit îndeaproape de SUA, UE și Rusia.
„Președinta pro-occidentală a Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost realeasă duminică în urma unui tur de scrutin cu miză mare în fosta republică sovietică împotriva unui candidat rival pe care l-a denunțat drept „omul Moscovei”. Votul – care a avut loc la o săptămână după ce un scrutin contestat din Georgia, un alt fost teritoriu sovietic, a adus victoria partidului aflat la guvernare, cu orientare spre Moscova – a fost urmărit îndeaproape de Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia ca un test critic al direcției Moldovei”, se menționează în articolul The New York Times.
Presa din Franța a reflectat, de asemenea, alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. De exemplu, RFI a scris un material pe care l-a intitulat „Președintele pro-european Maia Sandu: forță pentru schimbare în Moldova”.
Iar publicația BBC, cu sediul în Marea Britanie, a publicat un articol în care a reflectat victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale în contextul mituirii alegătorilor de către oligarhul Ilan Șor, care este condamnat în dosarul „Frauda bancară” și se ascunde de justiție în Rusia.
Un unghi de abordare asemănător al subiectului au folosit, de asemenea, BBC Russian și The Kyiv Independent.
La rândul său, The Times of India a scris despre realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte subliniind însemnătatea evenimentului pentru vectorul extern al Republicii Moldova. „Victoria este văzută ca un mandat pentru integrarea în UE”, a menționat publicația indiană.
Iar South China Morning Post, ziar chinezesc, a scris un material în care a descris alegerile prezidențiale ca fiind „cruciale” pentru Republica Moldova, stat-candidat la aderarea la UE.
Precizăm că, pe 3 noiembrie, a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Potrivit rezultatelor preliminare, Maia Sandu a obținut 55,41% din sufragii, iar contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo – 44,59%. Victoria în alegeri i-a asigurat Maiei Sandu al doilea mandat consecutiv de președinte.
Alegerile prezidențiale, precum și referendumul constituțional din 20 octombrie, s-au desfășurat pe fundalul unui scandal de corupere electorală orchestrată de organizația criminală a lui Ilan Șor, vizând influențarea rezultatelor scrutinelor. Conform anchetei, organizația „Șor” a mobilizat peste 130.000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă sancționată internațional. Procurorii estimează că numărul celor implicați ar putea depăși 300.000 la finalul anchetei, iar până acum au fost identificați 39 de milioane de dolari care au circulat prin rețea.