Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, are cea mai modestă avere, comparativ cu predecesorii săi. Potrivit declarației de venit pentru anul 2019, cei doi soți au câștigat, anul trecut puțin peste 500 de mii de lei. Este vorba despre salarii obținute la locul de muncă de bază, bani câștigați pentru activitatea didactică dar și o bursă. Pe lângă asta, familia Dumbrăveanu deține 5 terenuri, un apartament de 58 m.p., obținut prin donație și unul de 55 m.p. –  testament. Totodată, Dumbrăveanu a declarat o casă de locuit de doar 53,9 m.p. Ministrul mai are și un automobil Mercedes, produs în anul 2006. Predecesoarele Vioricăi Dumbrăveanu au averi mult mai impunătoare. De exemplu, Ruxanda Glavan, care a deținut funcția de ministru al Sănătății din 2015 până în 2017, declara atunci trei terenuri de pământ, o casă de locuit de 349 m.p, altă casă de 50,5 m.p. și un apartament 66,8 m.p. Totodată, în 2016, familia Glavan deținea trei automobile. Pe lângă asta, Ruxanda Glavan declara 29 de conturi bancare cu 50.223 euro, 325.016 lei și 131.784 dolari SUA. După Ruxanda Glavan, la minister a venit Stela Grigorișin. Aceasta avera două apartamente mari, unul de 240 m.p., iar al doilea de 130 m.p. Totodată, Grigorișin deținea 16 conturi bancare, asigurări pe viață și fonduri de investiții. La 10 ianuarie 2018, ministru al Sănătății a fost numită Svetlana Cebotari și s-a aflat în această funcție doar câteva luni. Cebotari a declarat atunci că are în proprietate patru terenuri, un apartament de 64,1 m.p. și o vilă de aproape 100 m.p. În anul în care a devenit ministru, Cebotari și-a procurat un automobil, Toyota, la un preț de 24 mii de dolari. Fosta ministră deținea și 10 conturi bancare în lei, euro și dolari. După Cebotari, conducerea ministerului a preluat-o Silvia Radu, fosta șefă de la Union Fenosa și fost primar interimar al Capitalei. Silvia Radu a venit cu o avere formată din 31 terenuri de pământ, majoritatea agricole, o casă de locuit de 220 m.p. Totodată, familia Radu deținea atunci și un apartament de 138 m.p, dar și un spațiu comercial 41,5 m.p. În proprietatea familiei erau trei automobile. Silvia Radu a mai declarat și 12 conturi bancare: 2.123 euro și 61.419 lei. Totodată, Radu a declarat cote părți la 6 întreprinderi, iar la două dintre acestea deținea 100% din pachetul de acțiuni. Și ministrul Sănătății din Guvernul Maiei Sandu nu o ducea mai rău. În 2019, când a venit la minister, Ala Nemerenco a declarat că a obținut venituri cumulative în valoare de aproximativ 37 de mii de euro, echivalentul a 740 mii lei. Totodată, Nemerenco a indicat că are 6 conturi bancare: 37.958 lei, 6.704 franci elvețieni, 11.742 euro și aproape 10 mii de dolari. Ala Nemerenco este proprietara unui apartament de 27 m.p., pe care l-ar fi procurat în 2018 cu doar 48 de mii de lei, adică vreo 2500 de euro. Nemerenco are și un automobil, Nissan Qashqai din 2018, pe care l-a procurat anul trecut cu 282.461 lei.