Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că a recepționat cererea de chemare în judecată depusă de fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, precizând că își va prezenta poziția în cadrul procedurilor legale.


Potrivit instituției, poziția oficială va fi expusă în instanță atunci când dosarul va fi examinat, MAE subliniind că acest demers are scopul de a asigura un proces echitabil și de a evita speculațiile din spațiul public.

„MAE a recepționat cererea de chemare în judecată și va prezenta poziția instituției în cadrul procedurilor legale corespunzătoare. Această poziție are drept scop asigurarea unui proces echitabil și desfășurarea examinării cauzei exclusiv în instanță, fără presiuni sau speculații în spațiul public”, se arată în reacția instituției.

Reacția vine după ce Ana Taban a anunțat pe rețelele sociale că a acționat în judecată MAE și pe ministrul Mihai Popșoi, în contextul rechemării sale din funcție.

Fosta ambasadoare susține că demersul său este legat de informații apărute în spațiul public privind existența unui presupus dosar penal pe numele său, informații pe care le contestă. Ea afirmă, de asemenea, că ar fi aflat din presă despre rechemarea sa din funcție și că ulterior i-ar fi fost propus un alt post în cadrul ministerului, fără a fi implicată efectiv în activitatea instituției în acea perioadă.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI