Oleg Horjan, fostul lider al comuniștilor din regiunea transnistreană, a fost găsit înjunghiat în această dimineață, 17 iulie, în casa sa situată într-o localitate din suburbia orașului Tiraspol. Informația a fost confirmată de colegii săi de partid pentru Zona de Securitate. În decembrie 2022, Horjan a fost eliberat din detenție, după o perioadă de 4 ani și șase luni, transmite Radio Chișinău.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în biroul său, acesta ar fi primit mai multe leziuni cu cuțitul ce i-ar fi provocat decesul, scrie sursa citată.

După eliberare, Oleg Horhan a fondat „Uniunea forțelor de opoziție din Transnistria”.

Biroul politici de reintegrare nu a confirmat deocamdată acestă informație.

Amintim că, în mai 2018, Oleg Horjan, președintele Partidului Comunist din regiunea transnistreană, a fost demis din funcție, fără a fi menționat motivul acestei decizii.