Liderul fracțiunii parlamentare a PDM, Marian Lupu, a participat marți, 28 august, la hramul satului Drochia din raionul omonim. Cu acest prilej, fruntașul democrat a fost plimbat cu căruța.
„Unul dintre lucrurile care îmi place cel mai mult la hramuri este să îi văd pe oamenii prezenți ca o mare familie. Mi se pare că așa ar trebui să fim zilnic: veseli, cu voie bună, dornici să ne ajutăm unii pe alții. Astăzi (28 august – n.r.), când se împlinesc 240 de ani de la prima atestare a satului Drochia, am sărbătorit alături de localnici și m-am încărcat cu energia lor pozitivă. Le urez sincere felicitări și la cât mai multe zile frumoase!”, a scris Marian Lupu pe pagina sa de Facebook.