Odată aleasă în funcția de președinte al țării, Maia Sandu și-a dat arama pe față și a arătat că de fapt nu este în slujba intereselor poporului, ci a marilor creditori internaționali. Despre aceasta a anunțat președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, invitat în studioul NTV Moldova.
Deputatul susține că, Sandu a anulat un șir de legi cu caracter social anume la ordinul FMI. În opinia lui Furculiță, șeful statului parazitează pe starea gravă a poporului, care se datorează guvernării din ultimul timp a partidelor de dreapta.
”Cât despre alegerea cetățeanului care a făcut-o în 2019, 2020, alegând actualul președinte care a demonstrat că pe primul plan pune prevederile și solicitările FMI, nepromovând legile cu caracter social și care contravin politicii FMI. Se dă arama pe față. Așa se spune. Maia Sandu este un parazit. Ea parazitează pe starea poporului gravă care se datorează guvernării din ultimul timp a partidelor de dreapta”, a spus Furculiță.
În opinia deputatului, Sandu mimează că ar fi neutră, dar în realitate își promovează ”echipa precedentă de paraziți” a PLDM pentru că vrea să o aducă din nou la guvernare.
”Acest parazit la moment a luat poziția unei forțe de centru, astfel ca să nu se exprime nici în defavoarea unei sau altei forțe politice, pentru a-și aduce la guvernare echipa precedentă de paraziți. Astfel are loc o parazitare politică pe o situație care tot tu o creezi, apoi tot tu cu ea promiți că vei lupta. Mă adresezi alegătorilor, să știe să a alege între paraziții politici și între cei care muncesc”, a declarat Furculiță.
Liderul socialiștilor din Parlament susține că Sandu a parazitat până și pe dreapta politică din Moldova, din care cauză unii parteneri care au susținut-o și propulsat-o masiv au rămas acum cu oala spartă.
”Acest actor este un parazit care a extras toate forțele și toate mijloacele din alte forțe politice, în schimb nu le-a dat nimic. Vedem cât de mult au luptat oponenții noștri, aceleași partide de dreapta, pentru candidatura Maiei Sandu și cum a procedat Maia Sandu. Dacă cineva s-a regăsit în listele lor de deputați, eu îi felicit, dar văd că sunt toți după linia de trecere în Parlament. O să vedem că în viitorul Parlament foarte mulți care au fost atât de vocali în Parlamentul actual în a-l critica pe Igor Dodon, pe socialiști și a o plasa ca pe o sfântă pe doamna Maia Sandu, nici nu se vor regăsi în viitorul Parlament și vor rămâne așa la oala spartă”, a declarat Corneliu Furculiță.