„Cu tot respectul față de judecători și procurori, dar această inițiativă trebuia să vină demult. În primul rând, nu este de unde să le achităm aceste pensii, plus că bate la ochi. Dacă ne uităm câți pensionari avem. Dacă ne uităm la tendințe, vedem că avem tot mai multe persoane în etate. Astăzi, fondul de pensii, pur și simplu, crapă banii statului, el nu mai rezistă”. Declarația a fost făcută de avocatul Pavel Midrigan pentru sputnik.md.

Juristul mai spune că în contextul în care cea mai mare parte a cetățenilor primește salarii ce nu depășesc 6000 de lei, Republica Moldova nu-și permite luxul de a avea pensionari care ridică lunar pensii de zeci de mii de lei.

„Evident că toți vrem să avem un trai decent, inclusiv și pensii mari. Dar să ridici lunar pensie de 20-30 de mii de lei este un pic exagerat. Da, sunt și în Europa persoane care ridică lunar pensii de o mie de euro, dar aceste persoane au și avut salarii de 3-4 mii de euro pe tot parcursul activității”, a mai spus Midrigan.

Potrivit sputnik.md, în Republica Moldova sunt 353 de persoane care în 2019 au primit lunar pensii cuprinse între 20.000 lei și 224.000 de lei. Din cifra totală a pensionarilor de lux, 68% sunt judecători și procurori.

Guvernul a aprobat miercuri, 12 februarie, o inițiativă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care prevede excluderea posibilității de recalculare a pensiilor în funcție de mărimea salariului lunar pe care îl au judecătorii. Pentru ca inițiativa să intre în vigoare, aceasta trebuie să treacă prin Parlament.