Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei au semnat, astăzi, două acorduri privind acordarea unui împrumut de 18,7 milioane de dolari pentru modernizarea tehnicii şi a echipamentului agricol și un acord de grant, în valoare de aproximativ 400 de mii de dolari, destinat proiectului de creare a unui centru de digitizare a publicațiilor Bibliotecii Naţionale a Moldovei.

Acordul de împrumut de 18,7 milioane de dolari prevede o perioadă de 40 de ani, cu o rată anuală a dobânzii de 0,1% şi o perioadă de grație de 12 ani.

Ministrul de Externe, Oleg Țulea, a declarat că acest credit va contribui la creșterea producției alimentare și la stabilizarea economiei țării.

Cel de-al doilea proiect prevede transcrierea în format digital a unor volume de cărți, lucrări de artă, hărți, înregistrări audio/video din colecția Bibliotecii Naționale (circa 2,5 milioane unități) și a altor instituții partenere: biblioteci, muzee și arhive.