Activează de 32 de ani în Parlamentul Republicii Moldova, are în proprietate 19 terenuri, trei spații comerciale, un apartament și un automobil. Vorbim despre șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, care, la 31 iulie curent, a fost reținut de oamenii legii, în cadrul unei cauze penale inițiate pentru complot împotriva țării și trădare de patrie.
Parcursul profesional
Cariera în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Ion Creangă și-a început-o în anul 1992, acolo unde, până în 2008, a muncit în calitate de consultant în Direcția juridică.
Ulterior, în 2009, a fost numit șef al Direcției juridice, funcție pe care o ocupă până în prezent.
De menționat este faptul că, acesta, începând cu anul 1999, este reprezentantul permanent al Legislativului la Curtea Constituțională.
Totodată, Ion Creangă, din 1993 până în 2012, a activat în calitate de lector la Universitatea de Stat din Moldova, se arată în CV-ul acestuia.
Ce avere și interese a declarat Creangă pentru 2023?
Pentru anul 2023, Ion Creangă a declarat Autorității Naționale de Integritate (ANI) venituri de aproape 470 de mii de lei. Majoritatea banilor provin din salariul pe care acesta l-a încasat de la Parlament.
Amintim că șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, dar și un angajat al Poliției de Frontieră au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit procurorilor PCCOCS, cei doi ar fi livrat informații unui angajat din cadrul unei ambasade străine acreditate de la Chișinău.
Ulterior, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a venit cu o reacție. Într-o declarație oficială, misiunea diplomatică a subliniat că aceste acuzații sunt o continuare a „tensiunilor anti-ruse alimentate artificial” și amintesc de o campanie similară din iulie 2023, care a dus la o reducere semnificativă a personalului diplomatic rus în țara noastră.
În context, președinta Maia Sandu a declarat că instituțiile responsabile trebuie să acționeze pentru a preveni fenomenul trădării de patrie, iar dacă astfel de cazuri au loc, ele trebuie penalizate dur pentru a-i descuraja pe alții să acționeze contrar intereselor Republicii Moldova.