Deciziile pronunțate de magistrații Curții Constituționale în acest an costă bugetul de stat peste 6 miliarde de lei. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu în cadrul ședinței de Guvern. Șeful cabinetului de miniștri a comentat decizia Înaltei Curți din data de 22 septembrie. Această hotărâte a blocat reforma Justiției, spune Chicu.
„Această decizie nu trebuie să o comentăm, deși o înțelegem foarte bine. Este proiectul de modificare a Constituției Republicii Moldova, care are ca obiectiv reforma veridică a sistemului de justiție. După ce am primit avizul pozitiv de la Consiliul Europei, Comisia de la Veneția, partenerii de dezvoltare din UE și SUA, după ce acest proiect aprobat a fost inclus și în unele acorduri de finanțare ale Republicii Moldova, ne-am pomenit în situația când nu poate fi promovat mai departe, așa cum este agreat cu partenerii străini, cu Comisia de la Veneția”, a declarat Ion Chicu.
Premierul a mai spus că în urma acestei hotărâri, ministrul Justiției Fadei Nagacevschi a fost nevoit să plece de urgență la Strasbourg pentru a se consulta cu partenerii europeni.
„Cum să continuăm reforma Justiției atât de mult solicitată, dar de fiecare dată blocată de unii. Sper că domnul Nagacevschi revine cu o soluție, astfel ca Moldova să lanseze această reformă a justiției. În primul rând, este vorba de modificarea Constituției. Apropo, unul dintre articolele neaprobate se referă la limitarea imixtiunii politicului în justiție, inclusiv unele atribuții ale președintelui. Nu înțelegem de ce Curtea nu susține acest lucru, deși Comisia de la Veneția le susține”, a mai spus Chicu.