Primarul general Ion Ceban a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa, Ambasadorul Republicii Tunisia în România şi Republica Moldova, Raja Jhinaoui Ben Ali, care se află într-o vizită oficială la Chişinău.

Aceștia doi au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale dintre municipiul Chișinău și Tunisia în special în domeniul turistic și economic, dar și despre identificarea oportunităților de schimb de experienţă în mai multe domenii.

„Am primit invitația de a participa în luna iunie, în Tunisia, la o expoziție în domeniul economic, împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Republica Moldova. De asemenea, ne-am propus să avem o întrevedere online cu mediul de afaceri din Tunisia, fapt care este o oportunitate pentru Chişinău.

La rândul meu, am invitat Excelenţa Sa, la Forumul Social pe care îl vom organiza în luna mai curent, la Chişinău, unde vor fi puse în discuție și găsite soluții pentru provocările din domeniile: educaţie, sănătate, cultură, și la Festivalul „Te salut Chişinău”, care va fi organizat de Primăria Capitalei pe 15-17 iulie 2023”, a declarat Ceban.

Primăria Chişinău rămâne în continuare deschisă pentru consolidarea și avansarea relațiilor de prietenie şi colaborare.