Capitala are nevoie de un management performant al deșeurilor. Astfel, un proiect în acest sens a fost votat astăzi în Consiliul Municipal Chișinău.

Potrivit primarului general Ion Ceban, proiectul „Deşeuri Solide Chişinău” cu suportul BERD și BEI presupune atragerea finanțărilor din partea acestor bănci, pentru investiții masive în sectorul municipal de managiment al deșeurilor.

Astfel, se pune în sarcină, inițierea negocierilor de către municipiul Chişinău și, în partea relevantă, Î.M. „Regia Autosalubritate” cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiție (BEI), a proiectelor acordurilor necesare de împrumut și grant necesare proiectului „Deşeuri Solide Chişinău”.

Mai mult, peste 3 luni, în CMC va fi prezentat conceptul definitivat privind implementarea proiectului „Deşeuri Solide Chişinău”, contractele de împrumut și de garanție și alte acte juridice necesare, ce urmează a fi încheiate între municipalitate şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiție (BEI).

„Astfel, prin proiectul de astăzi ne propunem: dezvoltarea Întreprinderii Municipale „Autosalubritate” prin reînnoirea parcului de autospeciale cu unități noi, dar și mecanisme de selectare a deșeurilor. Reabilitarea depozitului existent de deșeuri de la Țînțăreni. Revitalizarea drumului de acces alternativ către depozitul de deșeuri. Închiderea gunoiștii din strada Uzinilor 211. Renovarea stației de transfer. Și, eventual investirea într-o instalație de sortare a deșeurilor”, a punctat Ceban.

Ion Ceban spune că votul de astăzi este extrem de important ca să înceapă negocierea cu BERD și BEI cu privire la volumul de investiții și elaborarea unei strategii consolidate cu soluții tehnice și financiare, care să cuprindă întreg segmentul de gestionare a deșeurilor solide în municipiul Chișinău.