Ședințele Primăriei Chișinău, cu o anumită periodicitate, vor fi organizate și cu prezența fizică. Anunțul a fost făcut de edilul Capitalei, Ion Ceban, la ședința operativă de azi, desfășurată în sala CMC. Primarul Capitalei a precizat că întrunirile în asemenea format ar putea avea loc o dată la două săptămâni.
„Ședințele operative vor continua să fie combinate cu cele online. Cum spuneam anterior, ședințele online sunt mai eficiente, mai operative. Toată lumea trebuie să cunoască că participanții la ședințe nu activează în sediul central al Primăriei Chișinău, sunt repartizați pe tot teritoriul mun. Chișinău, iar ca să vină le ia timp, pe care îl pot folosi pentru a munci. Am invitat și reprezentanții mass-media la ședința Primăriei Chișinău să poată reflecta ședința și să ne adreseze întrebări despre activitatea primăriei sau a subdiviziunilor”, a declarat primarul general Ion Ceban.