Va fi catastrofă pentru PAS, dacă vor avea mai puțin de 30% din primari, la nivel național. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, anticipând un rezultat la alegerile locale din toamna acestui an.

„Am mai spus-o că primarii nu prea vor să meargă la PAS. Ca sa nu zic ca nu vor deloc pentru prima dată în istoria Republicii Moldova. Ce vor face, le vor rupe, cum se spune în popor, șira spinării. Ce și cum? Poftim, ori vrei bani pentru Satul European, ori o să fie probleme cu ANI, Procuratura, CNA și tot așa mai departe. Asta se întâmplă și în aceste circumstanțe vor utiliza toate metodele. Ei nu pot să iasă cu un scor mai mic de 30% pe țară. Asta e catastrofă pentru PAS. De aici trebuie să facă tot posibilul și imposibilul. Pe cine să interzică, pe cine să excludă, pe cine să bage la dubă, pe cine să-l sperie, doar ca să ajungă la un asemenea scor. Dar vreau să remarc și vreau să fixați acest lucru. Practic, nu vor avea primari de localități mari. Mă refer la centrele raionale, cu excepția câtorva care deschis astăzi au vorbit despre cei care au fost independenți sau cei care au fost de la alte partide nu vor merge cu PAS. Și asta e cea mai mare catastrofă pentru PAS”, a declarat Ceban.

Primarul spune că oamenii au sentimente negative față de PAS și ceea ce fac în țară. „Ca să poate arăta numeric că au 100, 200, 250 de primari, vor merge la edilii din localitățile mici. Dar dacă e să ne uitam peste zona, câtă populații vor vota pentru PAS, veți vedea și veți fi foarte surprins”, a conchis edilul.