La Strasburg, la întrevederea cu Președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Leendert Verbeek, și echipa de monitorizare și raportorii pentru Republica Moldova, primarul general Ion Ceban a discutat despre Chișinău.
Edilul le-a spus oficialilor despre situația actuală, despre crizele prin care a trecut și continuă să treacă Primăria Chișinău și despre colaborarea cu autoritățile centrale.
§M-am referit la strategia de reformă a APL-urilor inițiată de Guvern și despre faptul că nicio propunere trimisă din partea noastră la îmbunătățirea documentului nu a fost luată în calcul și nu a fost introdusă în strategia elaborată.
Am spus despre situația critică din APL-urile din Republica Moldova unde salariile sunt foarte mici, iar oamenii pleacă nu doar din APL, dar și din RM.
Am comunicat despre blocajele pe care le avem în anumite subiecte cu autoritățile centrale și despre sperietorile cu dosare penale și cu ANI în adresa primarilor, a declarat edilul.
Documentul pregătit de Primăria Chișinău și înaintat reprezentanților Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei conține subiecte, sau mai bine zis lacunele în comunicarea dintre Guvernare și APL-uri.
Astfel, în document se regăsește subiecte precum, majorarea salariilor, dar realocări de bani pentru acest lucru pentru APL-uri; fonduri nealocate la timp, pentru a achita salariile asistenților sociali, Primăriile trebuind să facă aceasta din bugetul propriu; blocaje în cadrul finanțărilor BERD/BEI, dar și alte proiecte ce duc Republica Moldova în declin economic.