Bugetul de stat a încasat 38,4 miliarde de lei din impozitele și contribuțiile aferente salariilor, în primele nouă luni ale anului 2026, cu 10,28% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) pune creșterea inclusiv pe seama acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate și a remunerării angajaților „în plic”.
În perioada ianuarie–septembrie, inspectorii fiscali au efectuat 6.922 de vizite la agenți economici din domeniile considerate cu risc ridicat de neconformare. În paralel, au fost organizate 125 de seminare pentru angajatori și salariați, în cadrul cărora au fost explicate obligațiile privind respectarea legislației muncii și declararea veniturilor.
Potrivit SFS, în urma acestor acțiuni, companiile vizate au declarat obligații fiscale aferente plăților salariale în valoare de 1,2 miliarde de lei. Suma este cu 24,38% mai mare decât cea înregistrată în primele nouă luni ale anului precedent.
De asemenea, controalele fiscale au dus la emiterea a 157 de decizii privind încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă. În urma verificărilor, au fost calculate suplimentar obligații fiscale, penalități și amenzi în valoare totală de 27,6 milioane de lei. Din această sumă, 14,9 milioane de lei au ajuns deja la buget.
Fiscul mai precizează că obligațiile fiscale suplimentare stabilite în urma controalelor, fără a include penalitățile și amenzile, au crescut cu 50,4% față de perioada similară din 2025.
Acțiunile de verificare și informare vor continua în cadrul planului „Declară, Achită Legal Salariul”, prin care autoritățile urmăresc reducerea muncii nedeclarate, eliminarea practicii achitării salariilor „în plic” și încurajarea respectării voluntare a obligațiilor fiscale.











