Încă un pacient cu COVID-19 din Moldova este pe cale de a fi externat din spital. Este vorba despre mama infectată cu coronavirus care a fost tratată la Spitalul Clinic Republican pentru Copii ”Emilian Coțaga”. Femeia a fost internată împreună cu copilul său care, din fericire, nu a fost infectat cu COVID-19.
Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat, în această dimineață după ședința Punctului Național Focal, că primul test care i s-a făcut femeii a arătat rezultat negativ la prezența virusului COVID-19. Urmează să mai fie făcut un test și dacă acesta va fi tot negativ, atunci pacienta urmează să fie externată din spital.
Până astăzi, în Moldova, au fost tratați 22 de pacienți cu COVID-19. Doar pe parcursul zilei de luni au fost externați 5 pacienți, printre care și doi copii, iar marți au fost declarate vindecate alte patru persoane.