Fruntaşii PAS lansează noi săgeţi în direcţia PPDA, deşi ieri au anunţat că sunt gata să încheie un pact de neagresiune cu formaţiunea condusă de Andrei Năstase. Vicepreşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Mihai Popşoi, le-a reamintit astăzi colegilor din Platforma DA că Maia Sandu este singurul candidat cu şanse de a câştiga alegerile prezidenţiale.

„Atât timp cât nu există un candidat cu şanse mai mari decât Maia Sandu, evident că Maia Sandu este candidatul care porneşte cu prima şansă. Acest lucru îl conştientizează toţi, cu excepţia celor care vin cu abordări de genul: oricine, numai nu Maia Sandu”, a declarat Mihai Popşoi, în cadrul unui briefing de presă.

Amintim  că, ieri, vicepreşedintele PPDA, Alexandr Slusari, a declarat că PAS a propus pactul de neagresiune înaintea alegerilor prezidenţiale, ca răspuns la propunerea Platformei DA de a identifica un candidat comun al dreptei.

“PPDA a venit cu propunerea de coagulare a tuturor forţelor naţionale şi identificarea unui candidat comun. Am făcut această propunere calm. (…) În schimb, ni s-a spus că este nevoie de un pact de neagresiune, ceea ce înseamnă că fiecare va avea candidatul său”, a declarat Alexandr Slusari.