Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se va afla, în perioada 11 – 15 iulie, într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Acolo, speakerul va fi însoțit de președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

Agenda vizitei de lucru include întrevederi cu membri ai Congresului Statelor Unite și cu senatori. În cadrul acestora, se va discuta despre oportunitățile de intensificare a cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.

De asemenea, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la audieri organizate de Comisia Helsinki, unde se va discuta despre situația din Republica Moldova, în mod special despre implementarea reformelor pentru consolidarea democrației, combaterea corupției și asigurarea securității, în contextul amenințărilor provocate de războiului Federației Ruse din Ucraina. Totodată, speakerul va participa la un eveniment public găzduit de Consiliul Atlantic din SUA, unde va fi abordat subiectul securității.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, are programată o întâlnire și cu șefa Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power. De asemenea, șeful legislativului se va întâlni, la Ambasada Republicii Moldova în SUA, cu cetățenii moldoveni, care s-au stabilit cu traiul în Statele Unite al Americii.