Remanierile guvernamentale sunt necesare și vor ținti, în special, domeniul justiției, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni televizate. Șeful Legislativului a evitat să rostească numele miniștrilor care vor fi demiși, dar a precizat că acestea sunt schimbări doar la nivel de ministere, iar premierul Dorin Recean va conduce mai departe Executivul.
Igor Grosu a subliniat că remanierile sunt cerute de cetățeni, iar partidul de la guvernare va da curs acestor solicitări.
„Colegi care sunt buni în anumite situații, în perioada de crize suprapuse evident că e bine să ai un profil de ministru care poate și să ducă la implementarea strategiilor, dar și răspundă foarte clar și repede la provocările care ad-hoc apar pe parcurs. Iată aici este nevoie de găsit așa profil de oameni care într-o situație de criză să se miște foarte repede, să poată să dialogheze, să comunice bine cu grupul-țintă și domeniul lui”, a menționat Igor Grosu.
De asemenea, speakerul a subliniat că domeniul care cel mai mult a afectat Republica Moldova este cel al justiției.
La 6 noiembrie, în cadrul primei ședințe a Guvernului după prezidențiale, premierul Dorin Recean a anunțat că urmează remanieri guvernamentale. „În următoarele 10 zile eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări”, a menționat prim-ministrul.
Cu câteva zile înainte de turul II de scrutin, Maia Sandu a declarat că după alegerile prezidențiale vor urma remanieri în Guvern. „Am auzit cetățenii, am auzit pretenții, și la un minister, și la altul, și aceste remanieri se vor întâmpla chiar înainte de Anul Nou”, a declarat șefa statului.