Orice soluție pentru criza politică din Moldova poate fi doar în baza dialogului, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon, în emisiunea sa de vineri. Potrivit politicianului, blocajul politic este generat de refuzul șefului statului, Maia Sandu, de a comunica cu Parlamentul.

”Soluții pot fi diferite, anticipate sau numirea guvernului, sau alte soluții. La moment, dialog între instituția prezidențială și Parlament nu există. Instituția prezidențială s-a separat, s-a izolat, poate din considerente de COVID, dar nu are dialog cu Parlamentul”, a spus Dodon. Liderul PSRM a reiterat că președintele țării ignoră deciziile Curții Constituționale, care a indicat foarte clar că este necesar dialogul dintre președinte și majoritatea parlamentară.