Acordul moldo-rus de protecție socială ar putea fi semnat în următoarele săptămâni. Despre aceasta a anunțat Igor Dodon la întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin. La întrevederea la care a participat și o delegație de deputați moldoveni, în frunte cu speakerul Zinaida Greceanîi, Igor Dodon a subliniat importanța acestui acord pentru cetățenii noștri care lucrează în Federația Rusă, astfel ca această perioadă să fie inclusă în stagiul de cotizare pentru perioada de pensionare.

„Guvernul nostru a adoptat proiectul Acordului de protecție socială în această săptămână. Sperăm să fie semnat în următoarele săptămâni, iar Parlamentul să-l aprobe. Este un document mult așteptat de către cetățenii noștri”, a subliniat Igor Dodon.

La întrevedere s-a mai discutat despre importanța mai multor legi, adoptate recent de Parlamentul de la Chișinău, importanță pe care o au atât pentru cetățenii Republicii Moldova, cât și pentru bunele relații cu Federația Rusă. În context au fost menționat legea prin care s-a anulat cenzura la TV, oferind televiziunilor rusești dreptul de a retransmite și buletinele de știri. La fel, legea prifind funcționarea limbilor în stat, care oferă limbii ruse statut de limbă de comunicare interetnică.

Președintele Dumei de Stat a subliniat că, în mandatul său de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a contribuit mult și la aprofundarea relațiilor moldo-ruse sub diferite aspecte, inclusiv economic.

La rândul său, Zinaida Greceanîi a evidențiat că relațiile între statele noastre, prietenia tradițională, la fel ca și relațiile economice și umanitare, au fost stabilite în timp și trebuie păstrate. „Sunt anumiți politicieni temporari, care aceste bune relații cândva le-au stricat”, a precizat președintele Parlamentului de la Chișinău.

Și șeful Dumei de Stat a evidențiat importanța dialogului bilateral, ținând cont de istoria comună și bunăînțelegerea între părți. „Fără pași reciproci de întâmpinare, este imposibil de dezvoltat relația. Noi credem că această raport trebuie să fie stabilit pe principiile transparenței, dialogului, respectului reciproc și lipsa dublelor standarde”, a subliniat Volodin.

În context,  președintele Camerei Inferioare a Parlamentului Federației Ruse a precizat folosirea dublelor standarde în raport cu Republica Moldova din partea Uniunii Europene.