Nicio guvernare, în ultimii 20 de ani, nu a ignorat negocierile privind prețul la gaz, așa cum se întâmplă astăzi. Despre aceasta ex-președintele țării, Igor Dodon, a declarat într-un interviu pentru Accent TV. Liderul PSRM a amintit că Guvernul are 30% din acțiunile Moldovagaz, iar acest fapt le permite să se implice activ în negocierea unui preț mai bun la gaz pentru consumatori.

„Ei ar putea să ia exemplu de la Ungaria și Serbia, unde s-a discutat la cel mai înalt nivel și s-a ajuns la un acord favorabil pentru cetățenii acestor țări”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că în septembrie expiră contractul de procurare a gazelor naturale dintre Republica Moldova și Rusia. Președintele țării, Maia Sandu, a declarat că nu este de competența ei și nici a Guvernului să negocieze un alt contract și a lăsat totul pe seama Moldovagaz.