Primul lot de vaccin rusesc Sputnik V urmează să fie adus în Republica Moldova în a doua jumătate a săptămânii viitoare, a anunțat, Igor Dodon.
Președintele PSRM se află într-o vizită de lucru la Moscova, unde autoritățile ruse i-au confirmat livrarea, în calitate de ajutor umanitar a 180 de mii de doze de vaccin, dintre care 60 de mii sunt destinate pentru regiunea transnistreană.
Decizia a fost luată de către președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la solicitările, inclusive ale lui Igor Dodon, în calitate de președinte al țării, dar și la solicitarea președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, din luna februarie.
”Această livrare este ajutor umanitar din partea Federației Ruse. Livrarea va începe nemijlocit cred că începând cu a doua jumătate a săptămânii viitoare. Astfel, ca pe parcursul lunii aprilie, începutul lunii mai, vaccinul să ajungă în Republica Moldova”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii de vineri.
Președintele PSRM a discutat cu partea rusă și despre achiziționarea a 500 de mii de doze de vaccin Sputnik V. Banii au fost identificați în bugetul de stat, iar livrarea lotului ar putea începe în lunile mai-iunie.
”Sunt ferm convins că, în două-trei luni, va fi suficient vaccin rusesc în Republica Moldova pentru ca cetățenii care au dreptul să se vaccineze din contul statului să poată face acest lucru”, a declarat Igor Dodon.