Igor Dodon susține că la prezidențiale din acest an sunt trei scenarii: învinge actualul președinte, câștigă alt candidat sau alegerile nu vor avea loc. Dodon a declarat, în cadrul emisiunii live de vineri, că dacă va câștiga în acest scrutin, atunci își va apăra pașnic victoria și va continua toate proiectele social-economice începute.
Dodon a explicat că sunt două variante în care alegerile nu pot avea loc. Prima – scrutinul va fi amânat sau anulat din cauza pandemiei, iar decizia trebuie să o ia Parlamentul. A doua – când nu va fi atins pragul de validare de 33% în primul tur.
”Eu sunt împotriva anulării. Nu este niciun sens pentru că situația va fi la fel și peste 3-4 luni. Insist ca alegerile să fie organizate pe 1 noiembrie și să fie asigurate toate condițiile ca scrutinul să se desfășoare în condiții de maximă securitate sanitar-epidemiologică”, a declarat Dodon.
Potrivit lui, acum oamenii vor să știe ce vor fi cu proiectele începute, cum va evolua situația politică și relațiile cu partenerii externi.
”Dacă va învinge Dodon, toate proiectele lansate – Drumuri bune pentru toți, programele pentru pensionari, majorarea salariilor pentru lucrătorii medicali, vor continua. Am elaborat deja împreună cu Guvernul și Politica bugetar-fiscală pentru 2021 unde sunt indicate clar regulile de joc, nu vor fi majorări de impozite. Ce va fi dacă va câștiga alt candidat? Cel mai probabil toate aceste proiecte vor fi revăzute”, a declarat Dodon.
Igor Dodon a amintit că, în vara-toamna anului trecut, Guvernul de atunci a stopat toate proiectele de infrastructură.
”Mă întâlnesc acum cu primarii care mă întreabă: de ce în august anul trecut au fost oprite lucrările la proiectul ”Drumuri bune”. Aceasta a fost poziția Guvernului de atunci. Nu-i credeți pe cei care vă promit pensii minime de 2 mii – 2,5 mii de lei. Întrebați-i de ce nu au făcut acest lucru când au fost la guvernare”, a spus Dodon.
Igor Dodon a mai precizat că el are o echipă unită și consolidată și chiar dacă va fi dizolvat Parlamentul și anunțate alegeri anticipate, stabilitatea puterii va fi asigurată în continuare.
”Ce va fi dacă va fi alt președinte, care are 10-15 mandate în Parlament sau niciunul? Va începe lupta între șeful statului și alte instituții ale puterii. Va fi instabilitate politică și blocarea activității instituțiilor statului. Sunt convins că aceasta va duce la înrăutățirea situației în țară în plină iarnă și în condițiile pandemiei”, a declarat Dodon.
Cât privește relațiile cu partenerii externi, Dodon a menționat că va continua să promoveze o politică externă echilibrată, care să mențină relații bune atât cu Estul, cât și cu Vestul.
”Dacă va câștiga un alt președinte, nu sunt convins că acesta va promova o politică externă echilibrată. Mă tem că vom reveni la politica agresivă împotriva Rusiei, așa cum a mai fost când la guvernare au fost unii actuali candidați la funcția de președinte. De aceea, când veți merge la urna de vot fiecare veți decide care din cele trei scenarii le veți alege”, a spus Dodon.
Igor Dodon a mai declarat că, după alegeri, nu va admite confruntări, dar nici nu va repeta greșelile de acum 11 ani, când s-a cedat puterea având în spate susținerea majorității populației.
”Noi ne vom apăra victoria, în mod pașnic. Noi nu avem nevoie de confruntări, de destabilizare. Știu că unii oponenți deja se pregătesc și analizează diferite variante. Dar noi nu vom repeta greșelile altora, care acum 11 ani au cedat având susținerea cetățenilor Republicii Moldova. Candidatul care va obține susținerea majorității populației trebuie să se bazeze pe această susținere și să meargă mai departe”, a conchis Igor Dodon.