Igor Dodon a avut, astăzi, o ședință neformală cu un grup de ambasadori acreditați la Chișinău. Șeful statului i-a îndemnat să se comporte mai echidistant față de unii politicieni. Despre aceasta Igor Dodon a declarat la postul de televiziune NTV Moldova.
“Eu le-am spus că în orice joc, inclusiv jocul politic, sunt suporteri de partea unuia și a altuia. Unii, mai înțelepți, nu dau pe față ai cui suporteri sunt. Sunteți ambasadori, trebuie să fiți mai echilibrați, iar unii prea pe față dau simpatiile politice. Mai nu le-am spus vorba aia, “съешь лимон”, a declarat Igor Dodon.
Totodată, șeful statului i-a îndemnat pe ambasadori să nu excludă faptul că după 15 noiembrie există mai multe scenarii care trebuie luate în calcul.
“Ca și în orice joc, când se termină o partidă, imediat se începe a doua. Pe 15 se termină o etapă și pe 15 se începe următoarea partidă. După 15 pot fi mai multe scenarii, voi înțelegeți că poate fi un scenriu și poate fi altul. Dacă înțelegeți, nu trebuie să vă comportați așa, cum vă comportați acum prin declarații, învinuiri. Calm, liniștit!”, a conchis Igor Dodon.