Premierul desemnat Natalia Gavrilița a lăsat să se înțeleagă că Guvernul său nu va susține legea care prevede ca 50% din produsele de pe rafturile magazinelor din Republica Moldova să fie de producție autohtonă. Aceasta a declarat în plenul Parlamentului, că nu va susține inițiative legislative care contravin Acordului de Asociere cu UE. Mai mult, Gavrilița spune clar că producătorii autohtoni trebuie să concureze cu importatorii.
„Guvernul Republicii Moldova trebuie să fie partener credibil pe plan internațional. Aceasta înseamnă că trebuie să respectăm Acordul de Asociere. Orice soluție pentru problemele cu care se confruntă agricultorii trebuie să nu încalce Acordul de Asociere și Acordul de liber schimb. În al doilea rând eu sper ca Parlament să facă ordine la Consiliul Concurenței, pentru că accesul inclusiv a producătorilor locali la aceste rețele trebuie să fie analizate și din perspectiva poziției dominante pe piață a acestor rețele și dacă ar fi careva reguli concurențiale care trebuie schimbate”, a spus Gavrilița.
În replică, deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Petru Burduja a declarat că legea care prevede ca în magazine 50% din produse să fie autohtone nu contravine Acordului de Asociere și nici normelor Organizației Mondiale a Comerțului. Totodată, Burduja a amintit că fiecare țară are dreptul să își apere producătorul local.