A fost prelungită până pe 30 iunie 2021 perioada în care agenților economici li se permite traversarea punctelor comune moldo-ucrainene de trecere a frontierei de stat fără aplicarea măsurilor de politică economică a prohibițiilor. O decizie în acest sens a fost aprobată ieri, 27 ianuarie, de Guvern.
Proiectul mai prevede ca în această perioadă, până la 30 iunie, de comun cu toate părțile interesate să fie identificate soluții viabile de înregistrare a instituțiilor din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice. De asemenea, se va insista pe notificarea suplimentară a agenților economici din stânga Nistrului neînregistrați la ASP despre obligativitatea înregistrării până la expirarea termenului limită de 30 iunie anul 2021.
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi a solicitat ca termenul prin care agenților economici din regiunea transnistreană le este oferită posibilitatea activării în câmpul legal al Republicii Moldova să fie prelungit pentru ultima dată, cu ulterioara conformare a acestora la rigorile aplicabile tuturor întreprinzătorilor de pe teritoriul țării.
Aureliu Ciocoi a amintit că, pe parcursul ultimilor ani, termenul facilităților fiscal-vamale a fost prelungit în repetate rânduri. Din 2017, când a fost prima dată adoptată hotărârea de Guvern, realizarea ei a tot fost amânată.
„Rog ca MAEIE și MAI să continue dialogul cu partea ucraineană în vederea avansării procesului privind implementarea fazei finale a controlului în comun pe segmentul central al frontierei de stat moldo-ucrainene, începând cu data de 1 iulie 2021”, a spus prim-ministrul interimar.