Grupul de lucru privind Găgăuzia s-a întrunit astăzi în ședință. Agenda a inclus mai multe audieri pe subiecte precum realizarea Planului de Acțiuni privind dezvoltarea social-economică a unității teritoriale autonome Găgăuzia pentru perioada 2016-2019; acțiunile întreprinse de către Institutul Național de Justiție pentru integrarea minorităților, inclusiv cei din Găgăuzia, în domeniul justiției; legislația din domeniul protejării patrimoniului cultural național mobil, cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice, privind ocrotirea monumentelor, privind meșteșugurile artistice populare, etc.

La ședință au participat membrii Grupului de lucru, președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, bașkanul Găgăuziei, Irina Vlah, dar ambasadoarea  Suediei în Moldova, Anna Lyberg.

Președintele Legislativului a subliniat că este important ca toate fracțiunile să ajungă la un consens larg privind adoptarea, în lectură finală, a celor trei proiecte de lege elaborate de membrii Grupului comun de lucru al Parlamentului Republicii Moldova și Adunării Populare a UTA Găgăuzia. Proiectele au drept scop îmbunătățirea comunicării între autoritățile centrale și autoritățile Autonomiei și setează acțiuni comune pe direcții importante sociale, economice și juridice.

Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia, a fost creat la 20 noiembrie 2015. Scopul activității Grupului este de a îmbunătăți funcționarea Autonomiei găgăuze.