Coreea de Nord înseamnă teroare calificată. Sunt execuții extrajudiciare, violuri, avorturi forțate, există închisoare fără proces, tortură, rații de mâncare menite să îi lase pe prizonieri atât de flămânzi, încât unii ajung să mănânce până şi insecte.
Acestea sunt doar câteva dintre abuzurile obișnuite, în închisorile nord-coreene și în alte centre de detenție, potrivit foștilor deținuți, a căror mărturie stă la baza unui nou raport, lansat de un organ de supraveghere pentru drepturile omului, în această săptămână.
Grozăviile din închisorile din Coreea de Nord
Folosind interviuri cu sute de supraviețuitori, martori și autori de abuzuri care au fugit din țară, împreună cu documente oficiale, imagini din satelit, analize arhitecturale și modelare digitală a unităților penale, ONG-ul Korea Future a construit ceea ce spune că este cea mai detaliată imagine de până acum a vieții din interiorul sistemului penal secret al țării.
„Scopul raportului nostru este practic să dezvăluie încălcările drepturilor omului care au avut loc în sistemele penale din Coreea de Nord.
(Acesta) constată că, chiar și la 10 ani după ce ONU a înființat o comisie de anchetă, există încă încălcări sistematice și pe scară largă ale drepturilor omului”, a declarat Kim Jiwon, anchetator la Korea Future, care are birouri la Londra, Seul și Haga și se concentrează pe problemele drepturilor omului în Coreea de Nord.
Pe lângă construirea de modele 3D ale unor locuri de detenție, grupul a documentat ceea ce consideră că sunt peste 1.000 de cazuri de tortură și tratamente crude, inumane sau degradante, sute de cazuri de viol și alte forme de violență sexuală și mai mult de 100 de cazuri de negarea dreptului la viață.
„Comparabil cu Gulagul Sovietic, sistemul penal (Coreea de Nord) nu constă în reținerea și reabilitarea persoanelor condamnate de instanțe în unități mai sigure și umane.
Nici scopul său nu este de a reduce recidiva și de a crește siguranța publică”, se arată în raport, conform CNN.
„Scopul este izolarea persoanelor din societate al căror comportament este în conflict cu susținerea autorității singulare a Liderului Suprem, Kim Jong Un”, spune Jiwon.
Raportul afirmă că a identificat sute de participanți activi, despre care pretinde că au participat la violențe și solicită investigații și urmăriri penale pentru abuzuri.
Korea Future a folosit mărturiile martorilor și imaginile din satelit, pentru a cartografia 206 unități de detenție, din fiecare provincie nord-coreeană, susținând că abuzurile sunt comise personal, de oficiali cu rang de generali.