Guvernul Germaniei va oferi un grant de 15 milioane de euro pentru îmbunătăţirea aprovizionării cu apă în raioanele centrale ale Republicii Moldova. Acest lucru a fost comunicat de către serviciul de presă al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Acordul a fost semnat de ministrul Andrei Spînu şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).
Grantul va fi acordat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” de către Guvernul Germaniei prin intermediul Băncii de Dezvoltare. Proiectul este implementat de ADR Centru şi urmează să fie finalizat în 2028.
„Apa pentru toţi este una dintre priorităţile ministerului. Acordurile semnate astăzi ne vor ajuta să atingem acest obiectiv şi să finalizăm proiectul, care va asigura cu apă locuinţele a circa 75.000 de locuitori din raioanele Străşeni şi Călăraşi”, a declarat Spînu.
Suportul oferit de partenerii germani pentru implementarea proiectului se ridică la 40 de milioane de euro, iar contribuţia Guvernului Republicii Moldova la cinci milioane de euro. Toate acordurile financiare şi de implementare a proiectului pentru fazele I, II şi III au fost deja semnate, ceea ce reprezintă un grant de 25 de milioane de euro din partea Germaniei.
Pentru demararea fazei III sunt prevăzute investiţii suplimentare de 15 milioane de euro, din care 13,5 milioane de euro vor fi alocate pentru infrastructură, iar restul pentru măsuri de sprijin.