Fruntaşii Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu şi Sergiu Litvinenco, vor fi invitați la procuratură pentru explicații în cazul unor postări scandaloase pe rețelele de socializare.

Amintim că deputatul PAS Sergiu Litvinenco a scris pe Facebook că ar fi aflat, „din surse demne de încredere”, că în privința câtorva judecători ai Curții Constituționale ar fi realizate măsuri speciale de investigație”, pentru a-i intimida. Același lucru l-a afirmat, ulterior, şi Maia Sandu, tot pe Facebook.

În replică, Procuratura Generală a anunțat astăzi că nu a inițiat „vreun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate careva măsuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale”.

„Deoarece, până la moment, pe adresa instituției nu a parvenit vreo sesizare oficială în acest sens și pentru a clarifica situația, autorii acestor acuzații grave vor fi invitați la Procuratură pentru a prezenta dovezi în susținerea celor afirmate, nu înainte însă, de a li se explica, conform legii, despre răspunderea pe care o poartă în cazul denunțurilor false și calomnioase”, se mai spune în comunicatul Procuraturii Generale.