Valul de caniculă care afectează Franța continuă să provoace victime și să pună presiune asupra autorităților. Premierul Sébastien Lecornu a anunțat că, începând cu 18 iunie, 40 de persoane și-au pierdut viața prin înec, majoritatea fiind tineri, calificând situația drept un „flagel trist”.

Declarația a fost făcută în cadrul unei noi reuniuni a Celulei Interministeriale de Criză, unde șeful Guvernului a avertizat că durata episodului de caniculă rămâne incertă. Acesta a solicitat elaborarea mai multor scenarii de intervenție, inclusiv unul care ia în calcul menținerea temperaturilor extreme până în a doua parte a lunii iulie.

Autoritățile franceze se pregătesc pentru temperaturi de până la 44 de grade Celsius în sud-vestul țării, iar prioritatea este menținerea funcționării sistemului medical.

„Activitatea serviciilor de urgență, a spitalelor și a structurilor de intervenție este mai intensă decât în aceeași perioadă a anului trecut. Este esențial să ne asigurăm că spitalele pot face față acestei presiuni”, a declarat premierul.

Totodată, Guvernul a dispus mobilizarea întregului sistem de protecție civilă și militară, în contextul riscului crescut de secetă, incendii de vegetație și afectare a resurselor de apă.

Premierul a cerut și un raport privind calitatea serviciilor feroviare, după ce operatorii de transport din regiunea Île-de-France au anunțat întârzieri și anulări de trenuri din cauza temperaturilor ridicate.

În paralel, miniștrii au fost solicitați să pregătească propuneri pentru anul viitor, în vederea adoptării unor măsuri structurale care să crească reziliența țării în fața fenomenelor climatice extreme.

În prezent, peste jumătate din teritoriul Franței se află sub cod roșu de caniculă, cel mai ridicat nivel de alertă emis vreodată de serviciul meteorologic Météo France, iar aproximativ 90% din populația țării este expusă temperaturilor extreme, fenomen asociat schimbărilor climatice.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!