Deputații PSRM vor susține proiectul politicii bugetar-fiscale, elaborat de Guvernul Chicu. Despre aceasta parlamentarii au discutat, astăzi, la ședința fracțiunii, la care a participat și președintele țării, Igor Dodon.
“Deputații PSRM au optat pentru un buget de stat orientat social și pentru investiții în infrastructură. La insistența deputaților noștri, dar și a șefului statului, Igor Dodon, în 2021 în premieră, proiectul politicii bugetar-fiscale nu prevede majorări de impozite, chiar dacă suntem într-o perioadă de criză”, se arată în comunicatul de presă al PSRM.
Astfel, socialiștii vor susține aplicarea unei cote reduse a TVA de 12% pentru îngrășăminte și fertilizanți. Tot în susținerea agricultorilor, deputații PSRM vor sprijini creșterea mărimii pasibile restituirii TVA la exportul producției agricole, de la 8% la 12% din valoarea exporturilor. Fracțiunea PSRM salută și inițiativa Guvernului de a reducere TVA pentru sectorul HoReCa de la 15% la 12%.
“Am salutat și propunerea Guvernului de majorare a scutirii personale anuale, de la 24 000 de lei la 25 200 lei, precum și în cazul persoanelor întreținute o majorare cu 50%, de la 3 000 lei la 4 500 lei”, mai anunță socialiștii.
Cât privește proiectul bugetului de stat, fracțiunea PSRM pledează pentru majorarea salariilor în sectorul bugetar. Un alt aspect pe care l-au încurajat socialiștii ține de banii planificați în buget, în sumă de 200 de milioane de lei, pentru subvenționarea impozitelor salariale pentru angajații care s-au întors în țară.
Deputații PSRM au decis să sprijine și adoptarea pachetului de legi privind UTA Găgăuzia. De asemenea, parlamentarii vor promova proiectul de lege, care vine să acorde limbii ruse statut de limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost anterior și vor insista ca prospectul pentru medicamente să fie tradus și în limba rusă.
“Vom susține și modificările la Codul Audiovizualului, pentru a aduce mai multă claritate în funcționarea radiodifuzorilor, inclusiv prin adaptarea legii la strategia securității naționale”, mai spun socialiștii.