Alegerile parlamentare anticipate trebuie organizate în aceeași zi cu prezidențialele. De această părere este majoritatea moldovenilor, arată datele sondajului social-politic realizat de Fondul Opiniei Publice „FOP” la solicitarea canalului de televiziune TVC 21.

54 la sută din respondenți au spus că cele două scrutine trebuie organizate concomitent. 21 % nu își doresc anticipate, iar 15 % consideră că alegerile parlamentare anticipate trebuie organizate după alegerile prezidențiale. Peste 11 la sută din respondenți nu au știu sau nu au dorit să răspundă la întrebare.

Sondajul a fost realizat în perioada 23 – 31 mai 2020. La studiu au participat 1767 de persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult, interviurile s-au realizat la telefon.  Marja de eroare este de 2,3%.