Prim-ministrul Dorin Recean l-a primit în vizită la Guvern pe Principele Radu. Agenda discuțiilor a cuprins elemente de actualitate privind starea lucrurilor la nivel local, regional și internațional. O atenție sporită a fost acordată pașilor întreprinși de Republica Moldova în procesul de aliniere la standardele europene, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Șeful Executivului și-a exprimat recunoștința pentru eforturile depuse de Casa Regală în promovarea imaginii Republicii Moldova în lume și fortificarea parteneriatului economic existent între cele două maluri de Prut.

„Vă suntem recunoscători că, prin ceea ce faceți, puneți Moldova pe harta lumii, promovați cu atâta generozitate, în marile capitale europene, dezideratul nostru de aderare la UE, dar și pentru că reușiți să mobilizați comunitatea de afaceri românească să investească în țara noastră. E important să intensificăm parteneriatul cu România”, a declarat premierul Dorin Recean.

„Împreună cu Maiestatea Sa Margareta, ne facem datoria pe care o avem față de Coroană, față de strămoși și față de viitorul nostru comun. Ne-am propus să facem un tur în țările europene, acolo unde vocea noastră poate să însemne ceva, iar prin prezența noastră să facem să se înțeleagă mai bine de ce este important ca Republica Moldova să devină membru al UE. Ținem să facem și la București, și la Chișinău lucruri care să sprijine cooperarea moldo-română pe domeniul educației, economiei și la nivel de societate civilă”, a subliniat Principele Radu.

sursa