Republica Moldova va demara în această săptămână procesul de denunțare a zeci de acorduri semnate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Anunțul a fost făcut de vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău.

Potrivit oficialului, instituțiile statului au făcut o evaluare a acordurilor respective și în scurt timp va fi publicată lista documentelor ce vor fi denunțate.

„În aceste zile vom demara procesul de retragere a R. Moldova din mai multe zeci de acorduri semnate în cadrul CSI. Vom publica această listă. Doar pe linia MAEIE vom denunța aproximativ 20 de acorduri, mai sunt asemenea acorduri pe linia educației, etc. Acum se compilează această listă, în curând vom publica integral, instituțiile au făcut deja această analiză”, a declarat Nicu Popescu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Fiind întrebat dacă acesta este un prim pas spre ieșirea definitivă din CSI, șeful diplomației de la Chișinău a spus că „este un pas spre retragerea Republicii Moldova din aceste acorduri care nu sunt relevante, nu se aplică sau sunt în defavoarea statului”.

R. Moldova va adera la UE și absolut toate alte obiective de politică externă vor fi subordonate la obiectivele de integrare europeană. Evident că această retragere din CSI sau din aceste acorduri din cadrul CSI, care sunt incompatibile cu angajamentele noastre, va continua”, a punctat Nicu Popescu.

Ministrul de Externe de la Chișinău a subliniat că Republica Moldova are semnate circa 330 de acorduri în cadrul CSI, iar denunțarea acestora presupune respectarea anumitor proceduri de motivare și avizare.

Nu e un lucru care se face printr-o semnătură. Însă, acest lucru a demarat deja și în viitorul apropiat vom veni cu mai multe detalii”, a precizat Nicu Popescu.

Amintim că anterior Republica Moldova și-a suspendat participarea la reuniunile periodice ale Comunității Statelor Independente și a semnalat clar un dezacord total cu tendințele care se manifestă în acest spațiu.

sursa