FOTO // COVID-19: Cum se vede pandemia din interiorul Spitalului clinic municipal de boli contagioase pentru copii din Chișinău

Cum se vede pandemia COVID-19 din interiorul Spitalului clinic municipal de boli contagioase pentru copii din Chișinău? Răspunsul la această întrebare îl aflăm dintr-un reportaj realizat de portalul Agora.md.

„Nu sunt o mamă care intră ușor în panică şi nu mă stresez deloc atunci când copilul are febră. Urmăresc, îi dau antipiretice şi atât. Totuşi, în contextul în care suntem acum, am ținut ca băiatul să fie examinat de un medic, mai ales că în casă avem și o bunicuță pe care până acum am ținut s-o izolăm la maxim”. Așa a ajuns la spital.

Tânăra mămică își amintește de zilele care au precedat internarea în spital.

„Lucram de acasă. Ieşeam o dată la trei zile la magazine, după provizii, şi să scot gunoiul până la tomberon. Dacă decideam să iau și copilul cu mine, să mai ia o gură de oxigen, îi îmbrăcam mănuşi din plastic. Ştia că nu are voie să-și atingă fața, iar la revenire își spăla jumătate de minut mâinile cu săpun. Toate mânerele şi întrerupătoarele erau şterse cu soluția de curățat care o aveam acasă (dacă nu mai găsisem nici spirt în farmacii)”.

Investigațiile la domiciliu

Medicul de familie a examinat atent copilul. Diagnoza a fost: faringită acută.

– Ați respectat regimul de carantină?

– Da, de când s-a închis grădinița.

– În contact cu cineva de peste hotare ați fost?

– Da, exact acum două săptămâni, cu soțul, care a venit dintr-o țară din Europa, am răspuns cu o ușoară șovăială.

– Sunt nevoit să apelez la Urgență.

Copilul a devenit foarte stresat. Ultimele cazuri în care am apelat la urgență, chiar dacă au fost demult i s-au întipărit în minte.

În 15 minute medicii de la Urgenţă deja erau la uşă. Echipați cu mască, mănuşi, ochelari de plastic şi o salopetă ce le acoperea tot corpul – de la talpa piciorului până în vârful capului. Erau ca nişte cosmonauți. Nu le-a fost foarte uşor în acest echipament să examineze copilul, unde mai pui că era și foarte cald în apartament. Iarăşi examinare, întrebări.

– Persoana de peste hotare cu care ați interacționat unde e?

– A plecat înapoi, în trei zile de la venirea în țară.

– Cum se simte? Când ați discutat ultima dată?

– Ieri seară. E bine.

– Trebuie să vă luăm cu noi, pentru că ați fost în contact. E nevoie să vă examineze la spitalul de boli infecțioase. Sunt convins 99% că e doar Faringită acută, dar, în situația existentă, suntem nevoiți să testăm totul.

Drumul spre spital și internarea

În ambulanță medicii au glumit şi au încercat să-mi înveselească copilul. Unul dintre ei mi-a  povestit că a făcut ieri toată ziua tura „general” şi a condus pacienți cu suspecție la COVID-19, unul după altul la „Toma Ciorbă”.

Noi am ajuns la Spitalul de boli infecțioase pentru copii. După noi, alte trei maşini în rând. Copilul a fost examinat, după care am primit mesajul: „Veți fi internați până avem rezultatul analizelor. Mama, aveți mască? Dacă nu – vă dăm”.

Am ieşit cuminți din camera de gardă și am urma asistenat medicală şi ea „cosmonaut”.

Salonul din spital

Am ajuns în salonul pentru o persoană. Cu baie personală. Am fost surprinsă de vasul plin cu dezinfectant şi mănuşile lăsate acolo pentru a putea dezinfecta la necesitate suprafețele.

Mai era un ceainic cu apă fiartă și un termometru. Uşa salonului a fost încuiată, iar discuțiile cu personalul medical le aveam doar prin geamul ce dădea în hol.

Două ore am aşteptat să ni se spună ce va fi mai departe. Între timp, ne-au adus mâncare, dar cu mesajul: „Nu aveți voie să hrăniți copilul până nu i se vor preleva probele pentru analize”. Am mai așteptat o oră. Prânzul s-a răcit.

În salon a intrat asistenta „cosmonaut”. A preluat analize (sânge din venă, frotiu din nas, gât, urina – urma a doua zi dimineață).

– Și când verdictul?

– Mâine, după 17.

A ieșit din salon și în camera adiacentă, rezervată medicilor, şi-a scos întregul echipament şi l-a aruncat la gunoi. Tot așa au procedat şi medicii de pe ambulanță, după fiecare pacient adus la spital.

Atmosfera din spital

În salonul de vis-à-vis o altă mamă cu copiii săi.

La ora patru, pe hol se aude glasul medicului:

– Liuba, în secția X, pozitiv COVID. Fiți atente!

Peste o oră în salonul de vis-a-vis intră medicul, doar cu mască pe față și mănuși pe mâini. După câteva minute de dialog, doamna începe să-și strângă rapid lucrurile. Fericită. Rezultatul e negativ şi merg acasă.

„Aşa vom fi şi noi mâine”, îmi încurajez copilul.

Timp de o oră, două infirmiere au făcut curățenie în salonul de vis-à-vis. Au spălat tot, inclusiv ferestrele. Încă o oră a fost conectată lumina ultraviolet. Acum, salonul e gata şi își aşteaptă cuminte următorul pacient.

În ciuda circumstanțelor, personalul spitalului a fost mereu amabil. Ne-au propus să schimbăm cearşafurile, după un episod de vomă provocat de medicamentul menit să-i mai scadă din febră. Sunt aproape străvezii de la miile de spălări, dar sunt curate. La rugămintea mea, ne-au adus ser fiziologic, ne-au transmis lucrurile personale aduse de acasă. În tot acest timp, comunicarea avea loc prin fereastră ori la telefonul de la post (numărul scris caligrafic era pe o foiță pe masă).

La ora 20:00 și 22:00, boc-boc:

– Cum se simte copilul? Febră, vomă are? Poftă de mâncare? Apă bea? Mama, nu uitaţi să purtați masca.

Şi acest dialog urmează la fiecare salon. Foarte empatice, asistentele zâmbesc, mulțumite de răspuns. La unii vin și noaptea. Și pacienți noi vin, iar „cosmonauții” își fac apariția pe coridoare.

Noaptea

Am dormit-o pe o bucată de pat. I-am cedat perna copilului, eu căutându-mi loc undeva la picioarele lui. Noaptea a trecut fără febră. Dimineața s-a trezit vesel și cu bună dispoziție.

A doua zi

Boc-boc în fereastra de pe hol.

– Bună dimineața! Cum a trecut noaptea? Febră a avut? Puneți-i termometrul, îmi spune asistenta zâmbind.

Peste o jumătate de oră, vine medicul. Tot de la geam, ne salută cu mâna și zâmbește. Se vedea și pe sub mască.

– Bună dimineața! Cum se simte copilul? Febră a avut? Diaree? Tusă?

– Ieri a avut febră și vomă.

– După medicament?

– Da.

– Așa-i deseori. E amar. Ați mai discutat cu tata? Cum se simte?

– E bine, lucrează, simptome nu are.

– Am vești bune pentru voi. Analizele toate sunt în normă. Așteptăm analiza la COVID și, dacă e negativă, dar după starea copilului se vede că e bine, vă externăm. Aveți nevoie să vină cineva să vă ajute prin salon?

– Nu, mulțumim.

Copilul, simțindu-se mai bine, sărea de pe pat pe scaunul de la fereastră și înapoi. „Mama, uite un teren de joacă!” Era o piramidă din metal, singuratică încă de pe vremea sovietică. „Mama, uite mai vin ambulanțe. Da noi o să mai mergem cu ambulanța? Așa de tare mi-a plăcut, așa de repede merge!”

Între timp, pe coridoare apar noi „cosmonauți”, însoțiți de mame speriate și copii. Ni se termină apa filtrată. Noroc că pe masă aveam un ulcior cu apă fiartă pusă cu grijă de personal. La amiază ușa se descuie. De după ușă, o mână în halat și cu mănușă se întinde și pune mâncarea pe masă. Noi stăteam cu măștile pe față. Asta era cerința obligatorie atunci când vorbeai cu personalul spitalului, chiar și după ușa încuiată ori fereastra ce duce spre coridor. Trebuia să stăm obligatoriu pe pat și să nu ne apropiem de ușă în timp ce ne erau puse rapid farfuriile pe masă.

Nefiind familiarizat cu apa fiartă, băiatul i-a spus femeii: „Vă rog, aduceți-ne apă simplă”. Femeia s-a uitat urât și a încuiat ușa. „Nu-i nimic puiuț, primim rezultatul și mergem acasă unde o să bei apă simplă. Acum bea de asta, e bună, trebuie să te hidratezi”.

După prânz, copilul a continuat să se uite pe fereastră. Eu m-am întins pe pat. Eram sleită de puteri, după o săptămână de lucru intensiv de acasă combinat cu îngrijirea copilului și ultimele două nopți nedormite. La fiecare 10 minute îmi verificam febra mie și copilului. Simțeam că încep să cedez. Cu cât ne apropiam mai mult de ora 16, cu atât mai negre erau gândurile mele: „Și dacă…”.

Verdictul

La un moment dat, cineva se apropie rapid de ușă. Ne-am tras măștile. Ușa se deschide și intră o doctoriță tânără, cu mască și mănuși.

– Bună ziua. Sunt X, medicul de gardă. Am voie să intru pentru că am primit rezultatele analizelor voastre. E negativ. Acum, avem două opțiuni: fie vă transferăm într-un alt spital de profil, fie vă externăm. Analizând situația și analizele, sunteți bine. V-am prescris aici tratamentul pe care să-l urmați acasă și să reveniți la medicul de familie peste cinci zile. Aici extrasul și rezultatele analizelor. Semnați. Când sunteți gata de plecare, nu ieșiți decât atunci când taxiul ori cei ce vă întâmpină sunt la intrare în spital.

În mai puțin de cinci minute eram gata. Când aplicația a arătat că taxiul a pornit spre noi, a început numărătoarea inversă. Totul era strâns. Copilul îmbrăcat. Mâinile spălate. Măștile pe față. Ne-am pus ambii mănuși de unică folosință, luate de acasă. Taxiul e la poartă. Plecăm. Am ieșit în grabă din salon, am traversat coridorul lung urându-le sănătate asistentelor și păstrând „distanța socială”. Afară era o ambulanță. Am ocolit-o la câțiva metri. Copilul meu plângea în hohote. După ce am urcat în taxi, îl întreb ce s-a întâmplat:

– Mama, mie așa de tare mi-a plăcut la spital, în salon. Eu vreau înapoi! Mie îmi place acolo.

– Ce anume ți-a plăcut?

– Acolo e frumos, este dulap și masă roz și tu ai stat numai cu mine, fără să lucrezi la calculator.

Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 125 de cazuri de coronavirus.