Exponenții PPDA sunt taxați dur pentru faptul că au acceptat să intre în cârdășie cu cei din gruparea Pro Moldova și Partidul Șor. În opinia fostului premier Ion Sturza, cei de la Platforma DA au fost folosiți de oligarhul Vladimir Plahotniuc în lupta acestuia pentru putere.
“Miticii politicii moldovenești au fost o pradă ușoară a conceptului de haos promovat de Plaha….. cei de la DA se vor așeza la „consultări” cu Plaha nu am putut să prevăd. Ce să zic? Sunteți fraieri, dragi DA-iști, v-a tras-o rău fugarul de la Miami. V-a băgat la casting, ca în tinerețea sa de … Nu vă plac sondajele care vă arată sub limita erorii statistice? Păi acolo sunteți!”, a scris Ion Sturza, într-o postare pe Facebook.
Amintim că PAS și PPDA au boicotat astăzi ședința Parlamentului, alături de grupul Pro Moldova și Partidul Șor. Acest fapt a blocat intrarea în vigoare a mai multor proiecte de legi sociale, pentru care Guvernul este dispus să-și asume răspunderea. De asemenea, boicotul Alianței Sandu-Candu-Șor a blocat și venirea în Parlament a Procurorului general Alexandru Stoianoglo. Acesta urma să creară ridicarea imunității parlamentare a lui Andrian Candu, dar și a altor deputați implicați în furtul miliardului.