Se împlineşte în curând un an de când trupele ruse şi-au început invazia în Ucraina. Deşi luptele continuă neîncetat pe teren, în Rusia se ridică voci care își manifestă nemulţumirea faţă de acest război care face mulţi morţi. Personalitatea care şi-a arătat cel mai recent mânia faţă de ce a numit „o tragedie” este Alexandr Ruţkoi, fost vicepreşedinte al Rusiei, potrivit La Libre, citat de Rador, preluată de hotnews.

Politicianul de 75 de ani care l-a sprijinit pe Boris Elţîn din 1991 până în 1993 a estimat că acest conflict în care este implicată în prezent ţara lui nu ar fi trebuit să fie declanșat niciodată.

„Dacă forţele tale armate nu sunt în măsură să facă operaţiuni ofensive strategice, e mai bine să nu încerci deloc, mai ales în afara propriei ţări”, a criticat el.

În opinia lui Ruţkoi, problema armatei ruse nu datează de ieri de azi şi îşi are originea în comandamentul ei.

„De un sfert de secol, forţele armate sunt conduse de oameni incompetenţi”, a continuat fostul guvernator al regiunii Kursk.

El a arătat cu degetul numirile făcute de Kremlin, printre care ministrul apărării, Serghei Şoigu.

„Nu este un soldat de carieră, ci un om politic cunoscut pentru loialitatea sa faţă de Putin”, a detaliat fostul vicepreşedinte. „[…] Persoanele din posturi cheie nu au comandat nici nu au condus ceva”.

În opinia celui care a fost numit „erou al Uniunii Sovietice” în 1988, preşedintele rus este răspunzător de moartea a zeci de mii de soldaţi ruşi, pe care i-a sacrificat „nebuneşte”.

„Pentru ce mor ei? Cine are dreptul să le ia un tată copiilor lui?”, s-a înfuriat el.

Într-un ultim atac la adresa lui Putin, fostul vicepreşedinte a afirmat că „se face de râs”. „El îşi prezintă tot timpul obiectivele, dar nu le realizează niciodată”.

sursa: deschide.md