Nici una din revendicările înaintate de agricultori în timpul protestelor din luna iunie nu a fost dusă până la capăt. Atunci când au plecat cu tractoarele din Piața Marii Adunări Naționale, fermierii au anunțat că își suspendă acțiunea până pe 1 august, timp în care au sperat că autoritățile vor veni cu soluții pentru problemele cu care se confruntă.

„Situația este destul de complicată. Prețurile rămân să fie foarte mici la producția agricolă. Creditorii presează fermierii și cer achitarea imediată a datoriilor sau transmiterea producției din contul datoriilor la aceste prețuri mizere. Revendicările noastre în acest moment nu a fost nici una realizată până la capăt. Câteva sunt în proces”, a declarat pentru IPN liderul Asociației Obștești „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, transmite Știri.md. 

Potrivit lui, săptămâna aceasta încă mai decurg lucrările agricole. Din aceste considerente, Consiliul Asociației se va convoca săptămâna viitoare pentru a decide acțiunile de mai departe. Acestea vor depinde și de deciziile autorităților, dar și de opinia agricultorilor din teritoriu. Alexandru Slusari a precizat că de la suspendarea protestelor, pe tot parcursul lunii iulie, fermierii au atenționat asupra multiplelor probleme. Or, scopul agricultorilor nu este protestul în sine, ci soluționarea problemelor existente.

Reprezentanții „Forța Fermierilor” susțin că a trecut mai mult de o lună de când au discutat prima dată proiectele regulamentelor privind compensarea parțială a costurilor de producere fermierilor și repartizarea motorinei din România. „Din păcate, până în ziua de azi, aceste documente nu au fost aprobate de către Guvern și nici în ordinea de zi a Executivului pentru 2 august proiectele respective nu figurează. Propunerile organizației noastre pentru ambele regulamente pe unele aspecte nu au fost luate în considerare”, spune Alexandru Slusari.

„Să nu creadă cineva că agricultorii, preocupați deocamdată de lucrările de recoltare, nu observă această atitudine iresponsabilă a autorităților. Riscul falimentului iminent generează pentru mulți fermieri situația când ei nu vor avea ce pierde, ceea ce este un lucru foarte periculos”, mai menționează reprezentanții „Forța Fermierilor”. Aceștia solicită urgentarea aprobării regulamentelor privind compensarea parțială a costurilor de producere fermierilor și repartizarea motorinei din România, cu debirocratizarea maximă a procedurilor. De asemenea, ei solicită convocarea promptă a ședinței cu prim-ministrul țării pentru a discuta introducerea moratoriului la plata datoriilor producătorilor de cereale și oleaginoase.