La Chișinău va fi adus Focul Haric. Anunțul a fost făcut de președintele țării, Igor Dodon, care a avut o întrevedere cu Mitropolitul Vladimir, transmite subiectulzilei.md.

„L-am informat, de asemenea, pe ÎPS Mitropolitul Vladimir că în urma apelului pe care l-am făcut, mai mulți creștini cu posibilități și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an în țara noastră Focul Haric.

Am mulțumit conducerii Mitropoliei pentru înțelegerea și grija pe care o manifestă pentru cetățenii noștri și le mulțumesc tuturor celor care își oferă sprijinul pentru ca serviciile religioase și Focul Haric să poată ajunge în casele tuturor moldovenilor”, a anunțat șeful statului.

Anterior, reprezentanții Mitropoliei au anunțat că în acest an Focul Haric nu va fi adus în Moldova, din cauza epidemiei provocate de coronavirus.