În mai puțin de o lună, cinematograful în aer liber din Pădurea-parc ”Butoiaș” din sectorul Buiucani va fi deschis pentru vizitatori. Lucrările de reabilitare a zonei unde vor fi proiectate filme sunt pe ultima sută de metri.
Primăria Chișinău anunță că, în parteneriat cu Asociația ”PlatformaUrbana”, a aplicat, zilele trecute, o pictură murală pe pereții cinematografului de vară, iar în zilele următoare va fi instalat un ecran. De asemenea, urmează să fie montat și acoperișul.
Lucrările cele mai importante urmează să fie încheiate până în 9 iunie, atunci când va fi lansat Festivalul de film în aer liber în Parcul „Butoiaș”. Organizator este Centrul de Tineret din Chișinău.
Amintim, Parcul „Butoiaș” a fost reabilitat în întregime. În zonă au fost construite alei pietonale, a fost instalat sistemul de iluminat nocturn și mobilier urban.